Primăria Municipiului Alexandria

romanaenglishfrancais

COMUNICAT DE PRESĂ privind măsurile pentru organizarea vaccinării împotriva COVID-19 prin intermediul operatorilor economici

Urmare Instrucțiunii nr. 141/21.04.2021 privind măsurile pentru organizarea vaccinării împotriva COVID-19 prin intermediul operatorilor economici emisă de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, vă comunicăm următoarele:
I. În cadrul acțiunii de vaccinare specifică prin intermediul operatorilor economici de pe raza municipiului Alexandria, organizată în colaborare cu D.S.P. Teleorman, se pot vaccina următoarele categorii de persoane:
a) angajații proprii;
b) angajații subcontractorilor;
c) membri de familie ai persoanelor prevăzute la lit. a) și b).
Vaccinarea persoanelor prevăzute mai sus, în cadrul campaniei specifice operatorilor economici, se va realiza fără programare în platformă. Persoanele vaccinate vor fi înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinări (R.E.N.V.) și li se va elibera adeverință de vaccinare.
II. Operatorii economici cu un număr de angajați mai mic de 100 vor întocmi liste cu persoanele doritoare și le vor înainta Direcției de Sănătate Publică (D.S.P.) Teleorman.
D.S.P. Teleorman va planifica persoanele din listele transmise într-un centru de vaccinare fix și va comunica operatorului economic datele de prezentare la vaccinare. Persoanele planificate pentru vaccinare vor fi anunțate prin grija  angajatorului.
III. Operatorii economici cu un număr de angajați mai mare de 100 pot realiza vaccinarea persoanelor doritoare într-un spațiu adecvat, identificat în colaborare cu D.S.P. Teleorman.
La identificarea spațiului pentru vaccinare se vor lua în considerare conformitatea cu normele igienicosanitare, respectiv respectarea unor circuite de funcționalitate adecvate atât procesului de vaccinare cât și asigurării sănătății și securității în muncă. De asemenea, în spațiul de vaccinare se vor asigura frigidere pentru păstrarea dozelor de vaccin la temperaturi cuprinse între +2 și +8 grade Celsius, dotate cu termometru și grafic de temperatură.
IMPORTANT:
Operatorii economici care au angajat personal medico-sanitar propriu își vor organiza acțiunea de vaccinare în sediile proprii. Personalul medico-sanitar și administrativ propriu se va constitui în echipă mobilă, arondată unui centru fix de vaccinare. În situația în care operatorii economici nu au personal medico-sanitar propriu suficient, vor organiza acțiunea de vaccinare în spațiile proprii și vor solicita D.S.P. Teleorman mobilizarea de echipe de vaccinare disponibile în centrele de vaccinare.
Listele întocmite de operatorii economici vor conține: numele și prenumele, C.N.P., numele angajatorului, date de contact ale acestuia și vor fi transmise la D.S.P. Teleorman la numărul de fax: 0247/ 310.252, persoană de contact: dr. Luminița Dumitrașcu, tel. 0247/ 311.482.

Parteneri